La doar 60 de kilometri de Timișoara, orașul Vârșeț din Banatul sârbesc se pregătește din nou de cea mai importantă sărbătoare a orașului, Festivalul Strugurilor, care a ajuns la cea de-a 60-a ediție și se va desfășura, în acest an, timp de patru zile, din 14 până în 17 septembrie. De la an la an, sărbătoarea atrage tot mai mulți vizitatori iar numărul turiștilor români este și el în creștere, astfel încât festivalul a fost promovat și la Timișoara de Iulkica Mitresinovici, directorul Organizației Turistice Vârșeț, în parteneriat cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara și cu Uniunea Sârbilor din România.
Gazdele s-au pregătit deja cu un divers program cultural-artistic și cu o bogată ofertă gastronomică, după ce, anul trecut, la festival au participat în jur de 150.000 de vizitatori. Această ediție va începe joi după-masă, la ora 17.00, în locul Belvedere de pe dealul Vârșețului, cu muzică, vin și cârnați iar deschiderea oficială a zilelor culesului de struguri va avea loc în ziua următoare, la ora 21.00, după un program artistic și un concert, și se va încheia cu un foc de artificii. Dimineața zilei de sâmbătă este dedicată copiilor, care vor avea parte și de un bal mascat, iar în cursul după-amiezii, pe lângă concerte și diverse programe artistice, vor fi prezenți și Cavalerii Vinului.
Programele se vor desfășura atât pe scena mare, amplasată în piața centrală, cât și în multe alte locuri din oraș iar standurile cu diverse specialități culinare, struguri, vinuri și alte produse locale se vor afla, de asemenea, în zona centrală. Alături de numeroși soliști locali cunoscuți sau aflați în plină ascensiune, va fi prezentă și celebra formațiune de tamburași a orașului, care a venit și la Timișoara pentru a promova evenimentul.

Lasă un răspuns